Bărbaţii sunt porci

Personalitatea și caracterul bărbaților este suma experiențelor cu femei…

Bărbații sunt porci.

Ludovic Orban și campania electorală de pe mess

Până azi am mai avut niște speranțe vage că cel puțin în internet o să mă pot refugia de politica românească. Ocolesce locurile cu temă politică și gata.

Dar uite, când nu ai avut coșmar noaptea, ai când te trezești.

Și pirateria î-și are avantajele, cel puțin la noi

”Sotwareul piratat de la Microsoft a ajutat la construcția unei industrii a tehnologiei foarte rezonante în România.” - i-a declarat președintele Traian Băsescu co-fondatorului Microsoft, Bill Gates, la o întâlnire care a avut loc Joi în data de 1 Feburarie 2007 cu ocazia inaugurării Centrului Tehnic Global din capitala României.

 

Sursă: Piracy worked for us - DeadDog

Boom al vizitelor

După ce am scris articolul cu Vaticanul și extratereștrii, am rămas uimit de saltul brusc al numărului de vizitatori. Primul lucru ce mi-am zis era: ”iată că se poate și fără pornografie”. Se pare că combinațiile ciudate gen Vatican-extratereștrii prind bine.

Nu că aș fi început acest blog pentru număr mare de vizitatori, dar dacă tot l-am început, să fie și vizitatori.

Vaticanul recunoaste existenta extraterestrilor

O stire care mi s-a parut o minciuna la primul auz, se adevereste. Vaticanul recunoaste posibilitatea existentei extraterestrilor.

“A crede ca universul contine si viata extraterestra nu contrazice credinta in Dumnezeu>”
“Cum sa excludem posibilitatea ca viata sa se fi dezvoltat si in alta parte?”
“La fel cum creaturile pamantene le consideram a fi “frati” si “surori”, de ce sa nu vorbim si de un frate “extraterestru”?”
Jose Gabriel Funes - directorul Iezuit al Observatorului Vaticanului

http://news.yahoo.com/s/ap/20080513/ap_on_re_eu/vatican_aliens

Aceasta stire a fost urmata de o conferinta extraordinara a NASA pe aceasta tema.

Oameni buni, incet-incet suntem pregatiti pentru ceva nou, ceva ce stiam tot timpul dar, parca totusi nu stiam. Mai intai zvonuri, apoi povesti, acum Vaticanul recunoaste ca este posibil sa existe extraterestrii, acel Vatican care pana acuma zicea ca Dumnezeu a creat doar omul.

Urmeaza probabil sa vedem stiri in care se va zice ca s-a vazut aici sau acolo un castravete sau un dovleac zburator, oficialitatile o sa zica ca e posibil sa fie extraterestrii si nu doar legume zburatoare. Mai in colo vom vedea si prima intalnire de gradul 3 cu Yoda, si ni se va explica de ce Luna seamana asa de mult cu Staua Mortii.

Mai in gluma mai in serios, a si fost timpul sa se recunoasca. Toti traiam deja cu gandul ca extraterestrii exista acolo undeva.

Despre optimiști și pesimiști

Pentru optimiști paharul este pe jumătate plin și cred că se va umple, pentru pesimiști paharul este pe jumătate gol și cred că vor muri de sete, realiștii caută sticla pe jumătate plină/goală, își umplu paharul, beau, după care își văd mai departe de viață.

Vorbe de ale mele 3

Multe trebuie să găsești ca să-ți dai seama ce cauți.

Schimb de buletin

Azi împlinesc 24 de ani, 10 ani de când am și eu buletin, adică îmi expiră. Trebuia să adun o doză mare de curaj pentru asta, știind că va trebui să aștept câteva ore ca să depun actele. Am adunat acest curaj, și miercuri dimineața am pornit spre poliție.
Mai nou se intră cu sistemul numerelor de ordine, numere care se împart începând cu ora 9 dimineața. M-am trezit la 7:30, m-am îmbrăcat, m-am dus la buticul de la colț să-mi beau cafeaua, după care m-am urcat întrun taxi. La 8:35 am ajuns la opliție și vedeți si voi ce am găsit:

În plin entuziasm că organizăm summitul NATO, că suntem și noi o dată în 100 de ani buricul lumii pentru câteva zile, și în plină mândrie că suntem europeni, încă poți să mori stând la coadă ca să iei acel amărât și elementar act de identitate. Nu vreau să știu ce o să fie acolo în plină vară, la peste 40 de grade celsius în umbră, dar cu oamenii stând sub soare. Mă gândesc ca vor veni cu rezolvari tipic romanești: vor împărții câteva păhărele de apă, eventual vor planta doi copaci din banii adunați din taxa auto, și cu coada mai vedem…

Femei sau doar fete mari, înainte de căsătorie?

Fosta mea prietenă: o fată (25) cu un an jumate mai mare decât mine, frumoasă și cu un suflet cum nu am mai întâlnit.
După un an jumătate de relație s-a despărțit de mine, pentru că încă nu vroiam să mă mut împreună cu ea, și pentru că aveam și eu micile mele defecte umane (dimineața câteodată, fiind presat de timp mai înjuram și eu că intervenea ceva neașteptat, o dată sau de două ori s-a întâmplat să o las singură în bucătărie, sau că mă obișnuiam mai greu cu anumite obiceiuri ale ei).
De câteva ori mi-a propus în timpul relației șă ne mutăm împreună prima dată după jumătate de an. Am purtat niște discuții pe tema asta. La început am fost și eu entuziasmat de idee, abia așteptam să termin ultimul an de facultate. Dar la un moment dat, după ce m-am gândit mai serios la asta, mi-am dat seama că nu o să meargă, sau doar cu chinuri din motivul că eu sunt hotărât să mai fac o facultate de trei ani. Am calculat banii necesari și am ajuns la concluzia că salariile noastre, așa cum sunt acuma, nu ne permit să trăim în chirie. Ar fi trebuit să trec și eu pe lucru de opt ore (acuma lucrez patru), dar în condițiile astea mai puteam să fac și acea facultate? Să merg patru ore la facultate, opt la lucru, și asta cu întreruperi, mai pierzând cel puțin două ore cu deplasările (până acuma 14 ore pe zi)? Pe lângă asta să mă mai ocup și cu treburile casnice, și evident să mă mai bucur și de ea (că doar de aia ne-am mutat împreună)? Evident nu.
Dar până să ajungem prcatic la a ne muta împreună, trebuia să economisim o găleată de bani. Amândoi în an terminal trebuind să achităm sute de euro la facultate, după asta mai economisește încă nu știu câte sute de euro pe avansul la chirie și ce mai vine. Clar, chiar dacă ne hotăram concret să ne mutăm împreună, nu se putea realiza prea curând.
întro zi, după ce am gândit de nenumărate ori și am ajuns la concluzia asta, i-am spus și ei că nu o să se poată prea curând, asta DACĂ se poate în condițiile în care eu mai fac și o a doua facultate. Ce a urmat? S-a despărțit. De ce? Pentru că atunci când am zis că nu o să se poată prea curând, eu de fapt am dat înapoi și nu am mai vrut ceva serios…

”
- Mami-mami! Ia-mi aia!
- Nu pot dragă, nu am bani.
- Tu nu mă mai iubeeești! (urmat de plânsete)
”

Ea o tot ține pe a ei, că am fi putut. Din ce? Ăia 20€ pe care îi punea deoparte și vreo 100€ pe care îi puneam eu deoparte? Din atâta am fi adunat noi 1500€ în șase luni?
A făcut ea vreun calcul concret de timp să vadă dacă ne descurcăm și cu a doua facultate a mea? Nu, doar s-a gândit ”așa” că se poate, și dacă ea a spus ”așa”, atunci sigur se putea, și eu doar ”nu vroiam”.
Acuma îmi reamintesc ce mi-au spus oamenii:
- tatăl meu: ”Femeile până la căsătorie sunt doar ”fete mari” care doar visează.” - clar;
- o iubită din trecut: ”În viață cariera este cea mai importantă și nici de departe iubirea.” - când mi-a spus asta, am fost indignat, supărat, trist, pierdut. ”Cum poate fata pentru care î-mi dăruiesc sufletul să-mi zică așa ceva în față?” Cred că ținea enorm de mult la mine dacă putea să-mi spună în față așa o lecție. Și uite că a avut dreptate: chiar și cea mai mare iubire a vieții poate să-și întoarcă spatele. Atunci pe ce să te bazezi dacă nu pe ce ai făcut cu propria mână, pe carieră?
- un prieten bun: ”Femeile nu gândesc cu mintea, se gândesc cu ovarele. Cum te-ai cuplat cu ele te monopolizează, și vor să te posede ca o caracatiță ca să-și facă ”cuibul”, și să înceapă să facă puii. Se cuplează, în timp scurt îți cer să te muți împreună, în câteva luni să te căsătorești, și imediat să începeți să faceți copiii. Toate astea cât mai repede, din instinct, și fără să fie cântărite posibilitățile sau urmările. Ele la asta îi zic ”A fi om serios, și a avea planuri serioase.” - deși suna foarte misogin, nu puteam decât să aprob.
Acuma mai vorbesc cu ea, ne înțelegem destul de bine, e o fată de nota 100 de altfle, nu merită să te dușmănești cu ea.
Ea încă crede puternic că va găsi iubitul cu care se potrivește perfect, sau că se vor completa perfect, sau mai știu eu ce fel de “perfect”… Cunosc n oameni care încă cred că vor da peste acel anume ”cineva” care o să fie exact ce î-și doresc ei. Unii încă necăsătoriți, alții deja divorțați cu copii, dar care încă mai ”CRED”, optimiști… Mă uit la ei, și văd că nu mai au nici o perspectivă, au intrat întro speranță oarbă și melancolică, și caută undeva în neant, în loc să fi apucat șansa când a fost, și să-l fi cultivat cu perseverență, răbdare, minte și iubire.
Ce fac eu de acum încolo? Termin facultatea asta, o încep pe a doua, o să încep niște proiecte personale, și î-mi trăiesc viața. Când o să termin și a doua facultă o să mă deschid din nou pentru a găsi o iubită serioasă sau ”serioasă” (dar cel puțin pornesc altcumva), și o să cultiv acea relație sau acele relații ca să reușesc în una din ele. Și dacă nu, încă mai rămâne speranța de copil și om naiv că va apărea ”acea anume persoană”.

P.S.: de cele mai multe ori în viață lucrurile nu iasă așa cum îți planifici, așa că nu vă mirați dacă față de planurile mele de mai sus o să iau întorsături neașteptate, și poate o să mă vedeți mutat împreună sau paote chiar căsătorit întrun timp nedeterminat.

Vorbe de ale mele 2

Optimismul este primul pas spre dezamăgire, realismul cu o atitudine pozitivă și încredere în propria persoană este primul pas spre reușită.